/ BUZAU

Plimbări prin județul Buzău

Anul ăsta multe s-au întâmplat, așa de multe încât în niciun chip n-am reușit să le documentez totul. Am avut cel mai activ an din viața mea, plin de experiențe și mulți oameni noi, am pus mult accent pe întâmplări care să mă facă să plec mai des ici și colo, care să-mi deschidă mai multe portițe către a descoperi. Nu cred că o să apuc vreodată să scriu pe blog despre toate excursiile anului 2015 (în Buzău sau alte locuri), e mai bine să o spun din start și să mă consolez cu gândul ăsta. Și apoi să mă concentrez mai bine în 2016 și să fac lucrurile așa cum trebuie.

În 2015 am luat mai în serios partea cu călătoritul și am încercat să organizez la rândul meu experiențe pentru alți oameni. Asta a venit frumos în întâmpinarea dorinței mele dintotdeauna de face peisajele din Buzău mai cunoscute iubitorilor de natură și cred că am reușit pe deplin să fac asta să se întâmple. O să prezint 2 cele mai importante astfel de evenimente, fără să mă lungesc. O poză face cât o mie de cuvinte, așa că-ți recomand să parcurgi albumele foto de pe Facebook ca să vezi cât de fain a fost de fiecare dată.

Traseu către vârful Penteleu (1772m)

Pe la mijlocul lui August mi-am dorit foarte mult să ajung iar în Masivul Penteleu, cea mai importantă și spectaculoasă subdiviziune a Munților Buzăului. Am găsit rapid doritori care să mă însoțească și așa s-a strâns un grup de vreo 13 inși entuziaști și pregătiți de aventură. Planul a fost cam așa:

  • să ajungem vineri seară în Plaiu Nucului, unde aveam să dormim peste noapte la mine acasă;
  • să ajungem sâmbătă dimineață până la cantonul Cernatu, unde aveam să lăsăm mașinile și de unde începea traseul către vârful Penteleu;
  • să dormim la cort sâmbătă noapte;
  • să coborâm înapoi la Cernatu unde să ne răcorim cu o baie în râul Bâsca Mare

Lucrurile au decurs conform planului, iar vremea a fost de partea noastră tot timpul. De lângă cantonul Cernatu am mers pe traseul Bandă Roșie, care pe alocuri coincide cu un drum forestier ce ajunge până înspre vârf. Chiar când am ajuns în vârf am prins și un curcubeu timid, a fost un premiu binemeritat. Apoi am pus corturile undeva aproape de stația meteo, am făcut un foc micuț pe care l-am supravegheat bine și a fost pur și simplu minunat.

Masivul Penteleu, Buzău

Dimineața am coborât la cantonul Cernatu și da, am făcut mult dorita baie în Bâsca Mare. Din nou a fost un premiu pe care toți participanții la tură l-au meritat și de care ne-am bucurat pe deplin.

Traseu prin comuna Lopătari

A doua tură am organizat-o prin Octombrie. Am vrut să mă bucur de culorile unei toamne superbe, știind că pe la mijlocul acestei luni plaiurile de la Buzău pur și simplu explodează. Din nou am găsit mulți doritori care s-au hotărât să pornească la drum cu mine. Și bine au făcut!

Planul a fost cam așa:

  • să ajungem sâmbătă dimineață în Lopătari, unde urma să lăsăm mașinile;
  • să ajungem la Lacul Mocearu bălăurind prin grădinile oamenilor din satul Vârteju;
  • să trecem prin satul Plaiu Nucului către cel mai înalt vârf din Masivul Ivănețu;
  • să dormim peste noapte la mine acasă;
  • a doua zi să pornim către Piatra Mortatului pe o culme a Masivului Ivănețu;
  • să coborâm prin satul Ploștina către Malu Roșu, apoi Luncile și să ajungem iar la mașini în Lopătari.

Comuna Lopătari Buzău

Și cam așa am făcut, ne-am ținut de plan și l-am dovedit. Să nu te inducă în eroare cuvântul plimbare din titlu, a fost un traseu destul de vreo 12km în prima zi și vreo 18km a doua zi – deci decent ca lungime. Iar am avut noroc de o vreme perfectă, de la puțină ceață acoperind vârfuri de dealuri și descoperindu-le încet-încet până la senin și soare de toamnă.

Culorile au fost întradevăr bestiale, am mers numai cu gura căscată mirându-ne la tot pasul de frumusețea simplă pe care natura ți-o oferă absolut gratis. Apoi obiectivele chiar au fost alese bine – chiar dacă poate nu ai auzit niciodată de lacul Mocearu sau vârful Ivănețu sau Piatra Mortatului, să știi că sunt locuri musai de văzut.

N-am vrut să insist prea mult pe descrierea celor două ture, am vrut doar să-ți deschid puțin apetitul pentru Buzău, care e un județ plin de frumuseți ascunse și locuri superbe. În 2016 vreau să organizez și mai multe astfel de excursii și să arăt oamenilor că-și pot regândi vacanțele și se pot re-orienta și la alte locuri frumoase pe lângă cele devenite deja clasice. Și aglomerate.

Dacă vrei să cunoști și tu mai mult din ce are județul Buzău de oferit dă-mi un semn sau urmărește-mă pe pagina de Facebook. Dar mai bine urmărește-mă fizic direct pe trasee și o să vezi că o să fie o idee super bună.