Pe la mijlocul lui Iunie am început un #eurotrip, iar primul oraș a fost Bruxelles. Curățel, aranjat, plăcut la picior, cu oameni super ok, destul de turistic, dar nu îndeajuns încât să fie deranjant. Într-o seară eram pur și simplu rupți după o zi de umblat aiurea prin capitala asta mai mult sau mai puțin oficială a Uniunii Europene. Am mers zeci de km destul de aleator, fără să avem ceva anume în minte. Ne-am zgâit pe străzi, am băut pe la colțuri, am studiat clădiri, am străbătut parcuri, am făcut caterinci și ne-am înjurat unul pe altul ocazional. A fost bine.

În seara aia eu mai aveam chef de hălăduială, spre deosebire de Adrian, care a capitulat după ce am ajuns la hotel. După un refresh rapid am ieșit afară, cred că era 9 sau 10 seara. Am umblat iar încolo și încoace cu ultimele puteri. Se lăsase și un pic cam frig și eu îmi uitasem hanoracul în București, deci am fost nevoit să fac puțină mișcare. Am băut pe ici pe colo, am mai mâncat o paella decentă, iar am mai băut pe ici pe colo și deodată BANG, mă trezesc că era ora 3am. Panică, m-am dus rapid la metrou să văd dacă mai aveam vreun dram de noroc. N-am avut, se închisese la metrou și hotelul era la o distanță destul de mare de locul în care eram, în starea din momentul ăla n-aveam nicio șansă să o parcurg pe jos.

Am înghițit în sec și-am mers să stau de vorbă cu un taximetrist ca să evaluez paguba. Vreo 25-30EUR urma să facă drumul (calculase omul, nu a la mica negociere balcanică pe care-am întâlnit-o tot timpul acasă). Zic ok, părea un preț pe care l-aș fi plătit doar ca să ajung fără bătăi de cap să mă odihnesc, eram sfârșit. Dau să mă urc, dar taximetristul îmi zice că trebuie să iau primul taxi din linie, c-așa-i regula. Îl iei pe primul, linia avansează și tot așa. Frumooos, zic, ordine și disciplină. Mă duc la primul din linie, confirm din nou calculul și ne pornim. Nenea nu știa prea bine engleză, părea destul de plictisit, iar eu eram foarte ok cu asta. La un moment dat am intrat cumva în vorbă și asta a făcut seara super tare 🙂

Omul era jumătate sârb, jumătate croat. Stătuse prin Zagreb, petrecuse mult prin Belgrad. Era foarte pornit împotriva francezilor, că sunt bețivi, puturoși și ne jignesc aiurea pe noi, balcanicii, că au idei preconcepute foarte bine înfipte, că nu ne tratează femeile cu respect, că sunt cei mai urâcioși europeni. Avea un mic butic-pizzerie, dar nu mergea bine și noaptea era taximetrist. Visa să-și deschidă ceva acasă, în Zagreb, strângea bani pentru asta.

I-am zis de expediția de anul trecut prin Serbia și Croația și a părut foarte încântat. Am vorbit de Belgrad, mi-a zis de multe locuri pe care le-am și uitat. Cumva am ajuns la S.A.R.S. (care mie îmi plac foarte mult), nu mi-a venit să cred că am găsit pe altcineva care auzise de ei. Era fan înfocat, am făcut competiție care știe mai multe titluri de melodii. Apoi mi-a povestit cu mândrie de ceva ce nu mai auzisem: Rimac, automobile electrice sport lucrate de un meseriaș croat de-al lui care făcuse motoare pe care le vindea altor mărci cunoscute de mașini sau ceva de genul ăsta. La un moment s-a apucat să facă un produs complet și așa s-a născut Rimac. Am mai stat vreo 15 minute în fața hotelului să-mi arate filmulețe cu mașinile astea care sunt întradevăr foarte tari.

În tot timpul ăsta ne-am rătăcit de 100 de ori, am făcut ditamai turul orașului, dar omul nu mi-a luat mai mult decât stabilisem inițial. Era atât de încântat de cursă, atât de entuziasmat că găsise un om din partea locului în miezul nopții – rar am văzut așa un om înveselit deodată, să treacă dintr-o stare de letargie într-una exuberantă. Ne-am urat una și alta cu speranța că o să ne reîntâlnim în Belgrad odată și odată, poate chiar la un concert S.A.R.S. Asta ar fi foarte tare.

Cam asta a fost incursiunea cu taxi-ul prin Bruxelles. M-am simțit bine să găsesc un balcanic cu care am simțit că am atât de multe în comun. E o energie masivă în partea asta a Europei, ceva de care nu suntem pe deplin conștienți și pe care am putea-o folosi mai eficient pentru a nu mai fi doar taximetriștii Europei vestice. Despre asta poate altădată că-s multe de zis.

Cred că asta a fost ultima seară acolo, de-asta am și tras de ea ca să mă bucur cât mai mult de oraș. Au mai fost lucruri făcute și văzute, dar mi-aduc aminte de ele pe parcurs. A, și m-am întâlnit de două ori cu un fost coleg de muncă, super tare coincidență.

A doua zi am plecat spre Berlin, al doilea oraș cu B din seria de 4 din expediție.