Ieri am fost în Nămăești, lângă Câmpulung, ca să călărim niște cai. Na introducere, ca la carte 🙂

Treaba e așa: ajutat de o colegă de muncă am dat pe Facebook de acest om super tare, Dan Mosescu. Şi-am văzut că el organizează excursii călare prin zona Câmpulung/satul Nămăești. După ceva timp de gândire ne-am decis să facem asta, să mergem până acolo și să facem o excursie pe cai. Ne gândeam că vremea n-o să fie așa de bună și că o să dârdâim pe coclauri, dar s-a dovedit iar că uneori e o prostie să stai prea mult pe gânduri.

Așa că sâmbătă dimineață ne-am pornit și-am și ajuns în Nămăești. Am făcut cunoștință cu caii (pe-al meu îl cheamă Mișu), Dan ne-a explicat cum se face treaba și-am purces la drum de vreo douăzeci și ceva de km în jurul localității. Frumos tare a fost; am mers prin păduri, am făcut pauze, am urcat și-am coborât, a fost senzație. A-ți învinge frica de cal e un lucru greu, dar odată ce-ai făcut asta se deschide o nouă lume de posibilități. Noi am mers lejer, având și copii cu noi, cea mai mare viteză a fost un trap mic, însă de-abia aștept să învăț și să experimentez un galop din-ăla cum vezi în filmele cu Florin Piersic! Cel mai mic coleg de călărie avea 5 ani. 5 ani! A mers copilul pe iapa Stela tot drumul ăsta, nu pare credibil ce zic, dar e cât se poate de adevărat. Dacă un copil de 5 ani a mers fără probleme, nu prea văd ce te-ar ține și pe tine…

Am trecut pe la stâna Stâmtu, unde Dan, Nelu și Andu ne-au trântit o mămăligă și ne-au făcut bulz cu brânză de burduf. A fost minunat să mănânci așa acolo în locul ăla de unde aveai priveliști minunate. La vară trebuie musai să trec cu cortul pe-aici! În imaginea de mai sus se văd Munții Piatra Craiului dintr-un unghi din care nu i-am mai văzut niciodată, iar în centru stâna unde se pregăteau bunătățile.

Vremea a fost nemaipomenită pentru mijlocul lui Noiembrie, nu credeam să fie așa bună. Am realizat un lucru trist: fiindu-mi frică de frig am ratat toamna asta vreo 3-4 weekenduri de mers cu cortul pe munte 🙁 Noaptea e mai frig, bineînțeles, însă se poate rezolva asta cu niște haine în plus (ca să nu zic echipament adecvat). Am ratat, asta e, f*ui frica mă-sii, na, cu asta te alegi dacă ți-e frică de una sau de alta…

Un alt motiv de disperare, unul mai serios de data asta, e faptul că oamenii locului au ras la propriu dealurile din zonă de copaci. Au ras pur și simplu, sunt câțiva munți mai mici care-s goi de orice copac. S-au tăiat pădurile în cel mai mizerabil mod cu putință: hectare întregi de trunchiuri de copac lăsate-n urmă, niciun semn de replantare. Asta e activitatea zonei, rasul pădurilor, nu cred că se gândesc prea mulți la alternative de a-și întreține familiile. La fel ca la Roșia Montană, oamenii vor doar ”să muncească”, indiferent de ce rămâne după ei. Prea puțini își pun capul la contribuție ca să muncească în mod sustenabil și ecologic ca, de exemplu, Dan Mosescu cu caii lui. Asta-i realitatea tristă pe care o trăim. Pe Facebook arată urât pozele cu plaiuri rase, însă la fața locului e tragic. E real și e tragic.

Țin să-l laud pe Dan pentru ce face, să-l promovez și să spun lumii despre el. Pe lângă faptul că oferă o experiență frumoasă oamenilor care-i calcă pragul, o face cu respect pentru meleagurile care-l ajută. E un exemplu printre noi, iar toți ăia care zic că vor să muncească ar trebui să plece mai întâi urechile, apoi capul cu totul în fața acestor oameni. Pentru că se poate și-n alt fel în afară de minerit, de tuns sau ras munți pe care nimeni nu-i va mai pune vreodată la loc. Aia-i.

Cam asta e. Mergi la Dan să te învețe meserie de haiduc că-i frumos și-l ajuți să dea un exemplu bun umanității. Poate mergi cu mine la iarnă, am auzit că-i frumos tare să mergi atunci cu caii pe traseu. Dacă nu decideam deja Revelionul m-aș fi gândit serios să-l fac la Câmpulung, la Nămăești, printre cai și oameni.