/ ALBA

Roşia Montană - ziua 1

Am zis că merg la Roşia Montană, am mers, am văzut, m-am întors şi o să încerc să și povestesc câte ceva din ce am văzut

Am dormit destul de bine azi-noapte. Am adormit în răgetele băieţilor de la terasă, eram prea obosit ca să am o problemă cu asta. M-am trezit într-o grozăvie de frig, un spiriduș a oprit probabil căldura din calorifere pe la miezul nopții. Niște genoflexiuni şi niște apă de-aia rece pe faţă au rezolvat situaţia. Am avut un mic dejun modest servit de o altă tanti decât cea de-aseară şi aia a fost, am pornit la drum.

Am ajuns în Roşia Montană pe la 9 jumate. Drumul e foarte bun, făcut recent probabil; o pantă un pic cam abruptă, dar merge. Acum știu că întrebarea care-i in mintea tuturor care citesc acum treaba asta e „şi cum e acolo, ce-i acolo, e aur?!”. Apăi ce să fie: dealuri frumoase, pâlcuri de păduri, văi şi bolovani. Foarte multe case aflate în paragină, numa’ una-două reconsolidate de Gold drept momeală. O stație de tratare a apei, pilot cică, adică tot momeală. Bannere, multe bannere ale Goldului (se vede că primarul şi-a luat deja partea). Dimensiunea umană a localității e mai degrabă tristă. Am văzut câţiva oameni, iar privirea lor mi s-a părut mai degrabă speriată, neștiutoare. Un bătrân împărţea mere unor turiști polonezi, o a doua frescă ce-mi va rămâne lipită de creier pentru tot restul vieții (prima este o mamă ce termina un semi-maraton cu cei doi copii ai ei de mână). Mă, tablou a fost, un bătrânel sfrijit cu un braţ de mere întinzându-le sub privirile furișate ale unui paznic – angajat Gold.

Am coborât apoi din Roșia şi am luat-o prin Câmpeni spre Lupşa, de unde am urcat vreo 5 km pe un drum dubios, până la un baraj. Te întrebi ce baraj? Ăsta:

Barajul iazului de decantare de la Valea Şesii

Era barajul despărțirilor dintre pământ şi Iad. Dincolo de el e o mare de nămol. Nămol, simplu, crăpat de dogoarea soarelui, întinzându-se şi pierzându-se într-un amestec gri cu un fel de apă. Ăsta, om bun, e Iadul. Întindere sterilă unde nu creşte ABSOLUT nimic, copaci uscați acoperiți de mâl. Niște râuri mici îşi fac curs prin mâlul ăsta uscat şi NIMIC nu trece de baraj, totul se adună în spatele ăstui baraj. Dezvoltare durabilă? Cineva a scuipat-o, a jucat-o în picioare şi a omorât-o îndesându-i mâl in plămâni; acolo este dezvoltarea durabilă de la Roșia Montană.

Iazul de decantare de la Valea Şesii Barajul iazului de decantare de la Valea Şesii

Am urcat pe lângă baraj şi am mers pe lângă această câmpie imensă, sterilă. De la un anumit prag încolo, începe să se formeze o suprafață lucioasă, gri, de un fel de apă. In depărtare se vede un început arămiu, mâine o să aflu ce e. La un moment dat, dăm de un tunel. Un nenorocit de tunel din care ies niște țevi uriașe pline de un praf dubios, același praf care a umplut toată valea asta de a făcut o bucată de Iad din ea. Am hotărât sa ne băgăm în el, fie ce-o fi. Departe de tot se vede o luminiță mică-mică, semn că tunelul ăsta e măricel şi că traversează pur şi simplu maidanul din faţa noastră.

Rosia-Montana-3

Înăuntru – un canal pe mijloc, plin de mâl şi niște borduri tocite, transformate în praf. Apa pătrunde pe ici şi colo, formând noroi în care-ți poți afunda piciorul. Pe la jumătatea tunelului se face răcoare. Pe dreapta, apare la un moment dat un intrând. Sar peste țevi şi intru în el. Lilieci, niște intrânduri mai mici, liniile rocii in care s-a săpat tunelul ăsta, niște surpături mai mici în pereți. Sper că aici au stat icoanele la care niște oameni se rugau la cineva să-i ierte pentru tragedia la care au luat parte.

Rosia-Montana-4

Ieșim la capătul tunelului, are vreo 400 m. Iese intr-un braț al acestui lac steril. Peisajul este tragic: un gard al unei grădini se continuă sub mâl, ramuri uscate de copaci ies ici şi colo. Urmărim țevile, să vedem unde duc: într-un loc de unde tot acest mâl s-a scurs şi a format, alături de alte surse, acest Iad. Un viaduct făcut special pentru țevile astea; urcăm pe el. de acolo, peisajul este rupt din basme. Roșia Montană – localitate minieră. Pe mă-ta!

Rosia-Montana-7 Rosia-Montana-10

Peisajele sunt fantastice in zona asta; cine-o fi îndrăznit să spună că aici ar sta mai bine un lac de steril? Ne întoarcem pe același drum către mașină. Avem capetele plecate. De prea mult soare, de oboseală, sau poate de o rușine venită de undeva de la înaintașii noștri. Toate dealurile astea parcă se uită spre tine şi întreabă: „Ați venit să vă luați rahatul înapoi?”.

Am mers apoi in localitatea Avram Iancu, la casa memorială şi muzeul dedicat acestui strămoș pe care se pare că ai noștri conducători nu l-au studiat îndeajuns. Pe măsură ce vezi astfel de muzee, devii conștient că istoria ţării asteia chiar s-a scris cu sânge şi jertfă, multă jertfă. Am mai fost pe Dealul Melcilor, acolo unde poţi vedea melci şi scoici pietrificate, de prin vremea în care în Apuseni era… ocean. Pare incredibil, dar asta vezi, melci şi scoici pietrificate. Apoi la o cascadă din apropiere, Pişoaia. Am mers în Câmpeni, unde am mâncat ceva cald, şi apoi în Roșia Montană. Se făcuse deja seară, dar până se încălzea soba din camera unde aveam să stau, am zis să mai fac o scurtă incursiune. Am mers în sus pana la Tăul Brazi, un lac micuț prin care mai zburdă câte ceva. De aici se vede o parte din localitate în liniștea serii, vorba poeziei.

Rosia-Montana-11 Rosia-Montana-12

Cobor înapoi spre centru şi sumarizez ziua de azi. A conștientiza adevărul e un risc: să-ţi inunzi sufletul cu tristețe şi deznădejde. Gold Corporation nu e o firmă care vrea aur cu prețul distrugerii, ci e un rău intrat în rândurile oamenilor. Oameni cu bannere în curţi, printate calitativ la tipografie, s-au pornit împotriva celorlalți, care nu vor să mute munții din loc. Răul plutește în aer, atmosfera e încărcată. La sfârșit cineva va pierde, iar asta va fi o fisură între oameni de-ai noștri. Au venit unii cu bani şi, uite, ne-au separat ca pe chiori. Apocalipsa există şi e în sufletul omului.

Rosia-Montana-13

Seara l-am cunoscut pe Tică Darie, acest temerar care face şi drege pentru Roșia Montană. S-a mutat aici ca să schimbe ceva. Nu ca să încerce, asta o facem noi ăştia mai slabi, încercăm; ci chiar ca să schimbe ceva. Pentru o mână de oameni de la Roşia Montană asta nu e o luptă, e ceva ce li se cuvine, e un deznodământ dinainte ştiut sau nu mai e nimic. Eu aşa atitudine zic că n-am mai văzut…

– Ce fac ăştia aici..?
– Eh, nu fac nimic.
– Văd că încearcă pe toate căile…
– Nu-i lăsăm.

În lupta cu deznădejdea vin astfel de oameni ca să echilibreze balanța. Răul nu trebuie sa fie atât de rău, nu? Există îngeri şi ei sunt printre noi.

Mi s-au umflat iar degetele de la scris pe caiet, mâna mă doare. Semn că ar trebui să folosesc mai des hârtia şi pixul.