Din cele mai vechi timpuri conducătorii națiilor se apucau și construiau mega-structuri cu care să se laude. O piramidă ici, o catedrală colo, o casa poporului dincolo și tot așa. Să fie ceva nu neapărat mare, dar care să încapă în curtea regală. Când le mergea bine tot construiau cu forța de muncă dată de sărmanul popor, dar mai erau și vremuri când socoteala de-acasă nu se potrivea cu cea din târg și o mai dădeau în bară.

De exemplu pe locul grădinii botanice din Varșovia un nene a vrut să construiască un Templu al Providenței în cinstea Constituției din 1791. Pus piatra de temelie cu surle și trâmbițe, apoi pus cruce rapid proiectului când armata rusă a invadat țara. În locul marelui monument a rămas un igluu de cărămidă care sincer eu cred că-i mai simpatic și se integrează mai bine în minunatul parc polonez decât încă o catedrală.

Chiar mă gândeam dacă în loc să construiască monumente conducătorii statelor ar fi făcut mai bine să investească în oameni, infrastructură, apărare, știință. Să crească un cult al simplității, eficienței, sustenabilității în loc de lucruri fragile, efemere, temporare. Poate că asta i-ar fi făcut mai puternici și ar fi rezistat mai bine în fața forțelor vecine și a invadatorilor. Un istoric probabil că ar găsi explicații, însă concluzia mea din topor e că e o regulă a evoluției omului să piardă inutil o parte din energie. S-a tot întâmplat, se întâmplă și se va tot întâmpla, nimic nou sub soare.

În fine, polonezii s-au reapucat de construit lucruri, iar turnurile în care oamenii așteaptă toată ziua să se facă ora 5-6 au început să împânzească centrul capitalei. Acum nu mai sunt regii cei care construiesc, ci grupuri de oameni influenți – companii multinaționale care macină cum știu mai bine punctul ăsta palid albastru din univers. Regii moderni ai lumii noastre care construiesc în același mod în care și regii altor timpuri au făcut-o.

Azi am stat mai mult pe la conferința de programatori de care ziceam ieri. E plin de oameni de tot felul veniți să-și vândă produsele, să cumpere programatori, să cumpere clienți și ocazional să împărtășească bune practici, cunoștințe, lecții învățate. Destul de puțini străini, evenimentul a fost conceput de și pentru jucătorii locali din industrie. Nimic nou nici aici.

Spre seară m-am plimbat cu metroul să văd cum e. Frumos, curat, uniform, eficient, modern. Probabil din cauză că e destul de nou și a fost gândit din prima mai bine, abia în 2015 s-a deschis primul segment. Rețeaua bucureșteană e mult mai amplă, însă necorelată cu rețeaua de autobuze și tramvaie care face ca lucrurile în Varșovia să se miște mult mai elegant. La noi știm cum stau lucrurile.

Am mâncat bine la Specjaly Regionalne, deși pe mine unul mă irită când chelnerul vine să te întrebe la fiecare fel și băutură dacă e totul în regulă. Ar trebui presupus din prima că e totul în regulă și dacă nu e așa eu să inițiez o conversație. Dar așa-s eu, poate altora le place interacțiunea asta. M-am mai plimbat înfofolit pe străzi, a început să fie mai frig decât zilele trecute, dar încă vreme superbă. Apoi am luat un autobuz spre casa mea temporară și asta a fost.

Combinația de Varșovia plus cartea Remote, din care mai am puțin, îmi dă tot felul de idei. Exact asta-mi și place la călătoritul de unul singur: ai timp să-ți asculți în exclusivitate gândurile, să le lași să vină și să plece în voie, să se transforme și transpună și translateze și modeleze după spiritul locului. Îmi place asta.