Mi-am adus aminte de o treabă văzută în Bulgaria din care cred că avem câte ceva de învățat, noi bucureștenii. În drum spre Veliko Tarnovo am trecut printr-un orășel, Lovech (n-am văzut pe nicăieri marketat „love” din Lovech, dar asta-i altă discuție). Pe acolo trece râul Osam, iar peste el bulgarii au tras un pod care a devenit azi simbolul orașului – podul acoperit din Lovech, care unește partea veche a orașului cu partea cea mai nouă.

Podul ăsta e vechi, are istorie. Nu știu când a fost creat prima dată, dar cert e că pe la 1872 a fost distrus de o inundație, apoi de un incendiu în ‘25. S-a construit apoi unul nou prin ‘31, apoi unul și mai nou prin ‘82. E un pod pietonal și e acoperit de o structură din lemn destul de frumoasă. De-a lungul său găsești magazine de suveniruri, parcă și un restaurant de unde ai o priveliște frumoasă de-a lungul râului. E frumos tare acolo, când l-am traversat parcă m-a primit așa cu o căldură aparte, probabil e o senzație de la structura de lemn bine îngrijită – are un aer de vechi așa.

Ei și-acum vine ideea mea creață care probabil nu o să prea fie îmbrățișată de mulți așa cum nici aia cu eliminatul mașinilor personale din București nu a fost. Dar eu îs berbec și am să le torn oricum pentru că sincer cred că sunt bune sau se poate lua ceva bun din ele 😀 Când am văzut podul ăsta în Lovech drăcușorul ideilor mele crețe mi-a șoptit de pe un umăr:

Mă, dar de ce nu avem și noi niște poduri de-astea peste Dâmbovița? Vreo 3/4 în niște zone mai frumoase, de unde ai o oarecare priveliște. Să aibă un restaurant pe ele și tot felul de magazinașe, să devină o marcă a Bucureștiului. Aaa, da mă, cele trei poduri ale Bucureștiului, acolo în restaurantele alea șmechere, acolo unde am găsit fotografiile alea tari sau Arcul ăla de Triumf făcut din placaj traforat. Și câte și mai câte alte astfel de suveniruri de bun gust ale meșterilor cu adevărat talentați. Să nu fie străin care vine în București și care să nu treacă prin podurile Bucureștiului. Să fie ceva specific bucureștean acolo în ele, să fie acoperite așa cum era ăsta din Lovech. N-ar avea istorie, dar ar putea face referință la ceva vechi de-al Bucureștiului, ai putea expune niște lucruri acolo. Să fie ceva interesant, ceva frumos, ceva de bun gust. Hm, nu s-ar putea face vreo câteva poduri din-astea? Sau măcar unul?

Așa mă gândeam, să furăm ideea asta a bulgarilor și să o implementăm mai bine, în felul nostru. Știu că acum nu sunt nici măcar destule poduri ca să treci ca om dintr-o parte în alta, dar să ne închipuim că Oprescu n-ar fi atât de idiot și ar face ceva bun pentru Bucureștiul ăsta, ceva pentru oameni. N-ar merge imaginea asta cu podurile Bucureștiului? Ba chiar s-ar putea amenaja o bucată de Dâmboviță ca să te dai cu barca pe ea, sigur s-ar putea cu niște eforturi și investiții. Ar fi ceva ce străinii poate ar mușca, să o lălăi romantic pe barcă pe apa curățată a vechii Dâmbovițe. Să poți trece chiar pe lângă mal și să mai ceri o cafea, un vinuț, o plăcintă și să le savurezi plutind. Dacă scoți și traficul din oraș ca să lași oamenii să circule-n voie, atunci chiar ai una bucată oraș interesant care face bani și place europenilor. Atunci chiar ai face din București atracția Europei de Est, pentru că trebuie să profităm de contextul ăsta în care suntem în loc să ne plângem de el. Learn the game, play it, win it.

Hai, mă, c-ar merge, nu fiți hateri. Poduri de lemn peste apa Bucureștiului – închipuie-ți-le, lasă-ți imaginația să zburde pentru o clipă.