Stele verzi
În general mă ţin de cuvânt. Şi tot în general fac lucrurile gradual, în etape. Aşadar, aici îţi ziceam că vreau să pozez stele verzi, aici că mă duc pe bune să pozez stele verzi, iar acum îţi şi demonstrez faptul că am şi pozat stele verzi, dovedind prin poze.
Acum nu mă lua tare. Sunt un total începător în fotografie sau procesare de fotografie (sunt începător cam în orice de fapt), chiar idiot aş putea spune. Sunt ca tot românu’: fac şi eu ce pot, după ochi. Am încercat să prind nişte stele şi iată ce a ieşit: nu mare lucru. Le-am făcut în format RAW, apoi m-am jucat cu ele în Photoshop. Ideea e că m-a captivat destul de mult treaba asta cu pozat stelele îndeajuns de mult încât să vreau să mai fac asta cel puţin odată.
Dacă ai un monitor prost, lumină proastă în cameră sau eşti chiar tu prost s-ar putea să nu vezi decât negru în faţa ochilor, pentru că stelele-s mici, mărunte, greu de prins etc. Şi să nu te prind cu comentarii gen “dăă, trebuia să setezi aia şi aia, trebuia să expui aşa şi pe dincolo, trebuia să aplici filtrul ăla bla bla bla” că-s sătul. O să le descopăr eu şi pe-alea de care zici, dar mai încolo.
Pozele, aşadar. Specific că-s făcute cu Nikon D3000 cu obiectiv 18-55 VR.
Abonează-te la Călătorul Claudiu
Vei primi pe email cele mai noi călătorii publicate aici
Abonare