Am povestit mai demult aici un episod de pe drumul de întoarcere din tura solitară prin Ceahlău. Am luat pe drum o mamă cu un copil foarte simpatic și i-am dăruit singura carte pe care o aveam cu mine. Se întâmpla pe undeva prin Vrancea, ținut sălbatic și prea puțin explorat de mine. De atunci mi-au rămas în minte acele locuri prin care am trecut și pentru care n-am avut destul timp.

Anul ăsta mi-am amintit de acel copil și de Vrancea. Mi-am zis că e timpul să merg acolo și să explorez mai mult din județul vecin al Buzăului. Am asamblat un grup de prieteni și am pus la plan o excursie de weekend în zona Vintileasca, o călătorie care e ieșit super bine.

Am plecat de vineri seară din București și după câteva ore bune am ajuns în Vintileasca. Drumul a fost greu pe ultima porțiune, multe surpări, gropi, denivelări, porțiuni bombardate. Dacă vreți să mergeți vă recomand multă prudență. Pe noi ne-a depășit la un moment dat un curajos cu o coajă de mașină care pur și simplu a zburat într-o curbă. Ceea ce s-a vrut a fi un act de curaj și bărbăție se putea transforma într-un episod urât, ca multe altele pe care le vedem pe drumurile noastre.

Am ajuns la pensiunea Vulturul și am rămas impresionați atât de loc în sine, dar mai ales de priveliștea pe care o oferă. Noaptea nu se vedea prea mult, în afară de multe stele. Dimineața ne-am trezit înmărmuriți, a fost o surpriză super plăcută pentru noi toți.

A doua zi am pornit într-o drumeție spre schitul Muntioru. Câțiva au plecat cu mașinile până la începutul traseului, eu și fata mea am luat-o pe jos tot drumul, pe coclauri și văi. Pe drum ne-am regrupat și am mers împreună pe drumul forestier ce duce la schit, drum străjuit de arbori înalți și înmiresmat de aerul tare al pădurii de munte. De la pensiune se fac aproximativ 7km, iar de la începutul drumului forestier vreo 4km.

La pensiunea Vulturul am avut bucătărie complet utilată și tot ce ne-a trebuit, așa că am pregătit o cină copioasă și ne-am simțit super bine. Totul a fost super confortabil, ne-am odihnit mai bine ca acasă.

A doua zi ne-am pornit cu greu la drum și am dat o tură pe la lacul pe care-l vedeam pe fereastra camerelor, cred că Lacul Vintileasca se cheamă. Este un lac carstosalin, adică s-a format prin acumularea apei într-o depresiune, în urma procesului de dizolvare a sării și a tasării unei zone de sare. Are o suprafață de aproape 5 hectare, cu o adâncime maximă de 5 metri.

După ce am văzut lacul, am plecat către următorul nostru obiectiv, Cascada Munteoru. Aflată spre capătul unui alt drum forestier, la aproximativ 6 km de lacul Vintileasca, stă ascunsă undeva pe partea stângă. Are vreo 7-8 metri înălțime și probabil atunci când debitul râului e mare e destul de impresionantă.

După ce am văzut cascada ne-am întors la lac unde am făcut un picnic cu tot ce ne mai rămăsese în bagaj. Sunt niște băncuțe amenajate acolo de care ne-am folosit pentru a ne feri un pic de vânt. Am mâncat, apoi ne-am pornit la drum spre București. Am plecat pe lumină, așa că de data asta am putut vedea minunăția peisajelor Vrancei, acoperite de o toamnă molcomă, caldă. Eu fiind șofer, n-am putut decât să trag câte-o ocheadă din când în când și-am văzut destul cât să vreau să revin aici pentru ture mai serioase.

Multe mulțumiri lui Vlad pentru o parte din fotografiile de mai sus. Vă recomand partea asta a Vrancei și pensiunea Vulturul, dacă reușiți să ajungeți cu mașina întreagă aici chiar merită, vă garantez c-o să vă placă.