Despre Bucovina știm deja cu toții că are peisaje frumoase, oameni faini, căsuțe simpatice și istorie grea. O recomandăm când cineva ne întreabă unde să meargă în concediu, dar de cele mai multe ori o facem din auzite de la alții sau văzute prin fotografii și mai puțin din experiența directă, personală. O punem noi înșine mereu pe lista de dorințe, dar rareori ajungem acolo să-i străbatem plaiurile pentru că ba e departe de București, ba nu mai avem concediu, ba nu avem cu cine și câte și mai câte alte scuze. Eu unul mă săturasem de informație venită de la alții, așa că m-am hotărât pe la începutul lui august să accept provocarea lui Ioan Stoenică de a merge vreo 3 zile prin Bucovina cu casa-n spinare, cu cortul adică. A fost o experiență inedită alături de oameni plini de voie bună, așa cum se întâmplă de obicei în turele lui Ioan.

Am ajuns dimineața în localitatea Mestecăniș, după o noapte de dormit în tren, la cușetă. Eu nu mai experimentasem niciodată asta și mă așteptam să dorm foarte prost, dar nu a fost deloc așa, dimpotrivă. Am avut un somn relaxat, nesperat de odihnitor și foarte plăcut. Mă mai trezeam din când în când plin de nerăbdare să ajungem mai repede; a fost o senzație nouă să mă trezesc în toiul nopții într-un tren care mă duce undeva departe, o să mai experimentez asta. Ne-am pornit la drum frumos cu scopul de a ajunge spre seară în Ciocănești. Pe drum am mâncat atâta zmeură cum cred că n-am mâncat niciodată-n viața mea, așa de multă era prin stufărișuri.

În Ciocănești avea loc Festivalul Păstrăvului și cu ocazia asta primăria a organizat printre altele o plimbare cu pluta pe Bistrița. A fost super tare, nici asta nu mai făcusem până atunci. La final ne-am oprit în târg unde am mâncat păstrăv cu mămăliguță, apoi am vizitat Muzeul Ouălor Încondeiate și Muzeul Etnografic.

Spre seară am mers cu un microbuz spre Botoș/Valea Stânei, apoi am luat-o iar la pas în căutarea unui loc de cort – după lăsarea întunericului ne-am oprit într-o poieniță. Eram destul de obosiți după o zi plină și lungă, așa că am dormit extraordinar de bine, după cum era de așteptat. Frigul pișca puțin, motiv să te înfofolești în haine și-n sacul de dormit ca-ntr-un pântece. Exact așa mă simt de fiecare dată când dorm la cort, liniștit și mai în siguranță decât în orice alt lăcaș făcut de mâna omului.

Dimineața ne-am trezit cu un cer super clar pe cap am pornit-o iar la pas pe culmea Munților Suhardului, genul de culme pe care eu o caut în toate drumețiile mele: o poți parcurge din vârf în vârf și ai vizibilitate și de-o parte și de cealaltă a ei. O astfel de poziție te ajută și să calculezi o eventuală ploaie care te poate prinde pe traseu și să-ți faci planul în funcție de asta. Era o atmosferă perfectă pentru pozat și o să vezi asta în albumul postat pe Facebook.

Pe la prânz am ajuns la o stână unde primăria din Ciocănești iar a organizat ceva fain. Am mâncat brânzeturi franțuzești locale și o ciorbă bună de-a ajuns direct în suflet! Ne-am odinit un pic, apoi am ochit un delușor pe care l-am abordat și unde ne-am odihnit vreo oră. Unii dintre noi au tras și-un somn bun, care acolo-n vârf de munte e mai odihnitor decât în orice pat. După asta m început să dăm de afine. Am mâncat la afine cum nu mai mâncasem de când fusesem în Munții Rodnei acum câțiva ani. Mă temeam pentru stomacul meu, dar asta nu m-a oprit nicio clipă să mă transform în cel mai pofticios urs.

Spre seară, după un drum extraordinar de frumos, am ajung în locul de cort, poziționat destul de aproape de un vârf de munte care arăta ca un ou și care chiar așa se numea, vârful Oușor. Ne-am întins corturile, am mâncat ceva, am băut niște licori de suflet care ne-au împins la cântări și apoi ne-am așternut iar la somn lin.

Dimineața ne-am trezit pe cap cu ditamai ceața, deasă și umedă și răcoroasă – așa cum trebuie să fie 😀 Am pornit la drum spre vârful Oușor bucurându-ne de priveliștile care se descopereau din când în când de sub cețuri. Pe vârf am prins ceață care s-a disipat abia după ce noi am coborât. Pe porțiunea asta stomacul meu a cedat nervos și toată plăcerea pe care zmera și afinele mi-au cauzat-o a fost compensată de niște crampe groaznice. Noroc că toată treaba n-a durat mult, după vreo jumătate de oră de pauză într-un loc scăldat de un soare primitor mi-am revenit și totul a fost super în regulă. Pauzele sunt esențiale pe munte, trebuie calculate bine și profitat la maxim de ele. Pe lângă odihnă e bine să te și descalți, să-ți aerisești și usuci tot ce ai ud, să te hidratezi și să te revigorezi.

Am coborât apoi în Vatra Dornei. Ne-am răcorit la un izvor, apoi am mâncat o pizza extrem de bună într-un loc despre care nu-mi mai aduc acum aminte cum se numea. După o serie de ture așa lungi, o încheiere așa maiestoasă e aur, nu cred că există senzație mai frumoasă pe lume. Spre seară am luat iar trenul spre casă, voioși nevoie mare. Am dormit tot la cușetă, experiență de care m-am îndrăgostit iremediabil și pe care de-abia aștept să o repet.

A fost frumos tare în Bucovina, așa frumos cum nu mi-aș fi închipuit. Nicio fotografie sau filmuleț sau chiar articol ca ăsta pe care l-am scris eu aici nu-ți oferă nici măcar jumătate din senzația pe care o ai mergând efectiv acolo și străbătând plaiurile. Îți recomand să faci asta cu cortul și mai ales să mergi în Ciocănești, loc primitor cu oameni faini și primar responsabil. Dacă vrei să-ți faci o idee despre cum sunt plaiurile astea poți urmări cele 2 episoade al lui Ioan Stoenică de prin partea locului, or să-ți gâdile plăcut ochii și pe alocuri și auzul :)