În Roma sunt mulți indieni. Foarte mulți, sunt la toate colțurile încercând să-ți vândă o groază de prostioare. Pe scările din Piața Spaniei vând bere și apă, eșarfe, lasere. Vin și ți se bagă în suflet, îți arată cât de departe bat laserele, fac tot felul de șmecherii cu lucrurile de la vânzare poate doar-doar o să cumperi. Folosesc tot felul de strategii de manipulare, se folosesc de presiunea socială din partea prietenilor sau a partenerului, ochesc din prima unde are sens să insiste și unde să o lase baltă. În grupuri au mai mult succes decât la o singură persoană sau două.

Mai sus, lângă biserica Trinità dei Monti vreo câțiva umblă cu trandafiri. Abordează fiecare cuplu prin intermediul femeii căreia-i oferă trandafirul și-apoi încearcă să-l manipuleze pe bărbat. Ha ha ha, glumițe, ba nu vreau, ba nu-i nevoie, ba dacă-l dai gratis. Destul de puțini cumpără, cei mai în vârstă. Probabil din caritate mai degrabă decât pentru a face un gest frumos. Uneori femeia trage de bărbat să-l cumpere și ăsta n-are ce să facă, indianul îi stă în cap, femeia dă cu gura… ce să-i mai faci? Cedezi, iei nenorocitul de trandafir doar ca să-l arunci pe undeva la un moment dat, nu ține mult.

În general indienii vând puțini trandafiri. Am ieșit într-o plimbare solitară în ultima seară în Roma și-am stat puțin acolo sus pe scări să observ treaba asta cu trandafirii. După ce am studiat reacția cuplurilor mi-am mutat atenția către vânzător. Cum reacționează el când face sau nu o vânzare. Când vinde e indiferent, scopul lui e să vândă și data viitoare. Nu există moment de bucurie, a vinde reprezintă normalitatea, a nu vine e tragedia. Dacă nu vinde după o abordare mimica lui e cutremurătoare, un soi de tristețe profundă ca aceea a unui copil căruia i s-a furat ceva. Colțurile gurii se pleacă, ochii se închid molcom de câteva ori, spatele se înclină puțin. Pleacă învins, distrus, dezamăgit către următoarea oportunitate. Când o întâlnește își pune iar zâmbetul pe față, se îndreaptă de spate, întinde floarea, își lasă capul puțin într-o parte și te devorează cu ochii lui tuciurii. Uneori îi iese, de cele mai multe ori nu. E un actor pe scările Romei, nevoit să-și schimbe starea ca să se muleze pe dispoziția cumpărătorului.

Stăteam și mă gândeam cum naiba ar putea să vândă indianul mai mulți trandafiri. Ceva-mi spune că el nu se gândește la asta, el doar hălăduiește din inerție pe scări folosind aceleași tehnici ani și ani la rând. Situația e dubioasă, nici eu n-aș cumpăra de la el. Nu-i nici romantic să oferi femeii o floare așa (pentru că gestul n-a pornit totuși de la tine), ba chiar e de evitat, e moartea pasiunii. Ai lua poate din caritate, însă dacă-i caritate să diversifice oferta, nu să vândă numai trandafiri. Dar mă gândeam că poate dacă ar fi îmbrăcat altfel, ca un vechi roman sau așa ceva, poate ar vinde mai mult. Nu cu hainele alea ponosite și negre. Sau dacă ar recita cu patos din ceva în timp ce le oferă sau dacă ar oferi și-un suvenir mic pe lângă floare. Sau o poză (chiar și fake) cu floarea înainte de a fi ruptă 🙂 Să iasă cumva în evidență, să rupă norma. Nu știu, nu mă pricep la publicitate sau vânzări, la chestii de-astea de marketing, dar sunt sigur că există soluții și sunt sigur că indianul ar putea vinde mai mult dacă s-ar deschide către noi modalități sau dacă ar fi ajutat. Dacă aș fi un expert în astfel de lucruri acolo mi-aș testa abilitățile, acolo mi-aș dovedi că pot să vând ceea ce nu se vinde, că pot să schimb status qvo-ul a ceea ce face indianul.

Însă până acolo, până la indienii din Roma care vând trandafiri, avem țăranii noștri care vând brânză în piața de la Academia Militară. Cum am putea să-i ajutăm să vândă mai multă brânză? Cum să facem oamenii să înțeleagă că e bine să consume lactate bune, adevărate și că e important să-i susținem pe acești mici fermieri? În afară de a-i transforma în fabrici și uzine așa cum cere UE. Dacă-i transformi așa cum cere UE mie mi se pare că s-a dus brânza bună. Te axezi pe eficiență, pe a face profit cu resurse puține, pe a vinde cantități industriale și așa mai departe. Așa ajungi să înghesui vacile în spații minime, să le tratez cu respectul minim. Țăranii ăștia ai noștri tratează vaca sau oaia precum un membru al familiei, respectul pentru animal e aproape mai mare decât cel pentru un om. De acolo iese brânza adevărată, de acolo vreau să cumpăr chiar dacă se mai greșește cuțitul de tăiat.

Noi ăștia mai școliți, cu educație din cărți și cu meta-cunoștințe, care am umblat de colo – colo, ar trebui să facem front comun și să ajutăm oamenii care au lucru bun de vândut, dar care nu găsesc întotdeauna modalitățile de a o face. Specialiștii în domeniile enumerate mai sus poate ar face o mare diferență dacă ar face un brainstorming pe temele astea. Poate la următorul eveniment de voluntariat 8i fundația PACT o să vină cu un proiect de genul ăsta: cum să-l ajutăm pe nenea din Piața Academiei să vândă mai multă brânză? 🙂 Cred că e o problemă importantă care odată rezolvată ar face lumea mai bună pentru toți.