Oameni de la țară
Poate-ai observat că la sfârșitul fiecărui articol pe care-l scriu de aproape 8 ani pe blogul ăsta e o secțiune care mă descrie succint. Începe cu „sunt un băiat de la țară…”, după care mai continuă cu câte ceva, o descriere de care n-am fost niciodată mulțumit și care va fi înlocuită curând cu ceva care spune mai multe despre cine sunt. Dar prima propoziție va rămâne mereu acolo, înainte de orice voi fi în viața asta mai întâi un om de la țară.
Satul românesc a avut dintotdeauna un loc aparte în mine. Satul m-a crescut, m-a educat și mi-a dat drumul în lume ca să cresc, să învăț să fac și alte lucruri, să cunosc oameni și să mă întorc mereu sub o formă sau alta acasă. Mă întorc cu mare drag acasă atunci când prind timp, dar și mai des mă întorc acasă cu gândul, cu lucrurile pe care le povestesc, cu planurile pe care mi le fac. Încerc mereu să-i fac și pe alții să înțeleagă ce mă atrage pe mine așa de mult să mă întorc în sat, ce găsesc acolo și ce mă face să revin cu inima deschisă.
Acasă va rămâne mereu la țară și sunt sigur că asta e valabil pentru multă lume. Așa ca mine mai sunt mulți alții chiar aici în București, printre betoane, blocuri, străzi întortocheate, malluri și sedii de birouri, oameni care păstrează în ei amintiri frumoase despre satul în care au copilărit și care și-ar dori să facă mai mult pentru acele locuri: să le promoveze, să ajute oamenii care au mai rămas acolo sau să-i încurajeze pe cei care au plecat să se reîntoarcă.
De aici am pornit cu ideea că e nevoie de o comunitate a oamenilor de la țară care să facă lucruri împreună bazându-se pe experiența colectivă. Împreună cu Ruxandra și Ciprian ne-am hotărât să facem lucrul ăsta să se întâmple și să creăm oamenidelatara.ro. Ce este asta? O inițiativă de redescoperire a satelor românești prin intermediul oamenilor care le dau viață: vrem să descoperim oameni de la țară aflați în București (aici unde suntem și noi), să-i cunoaștem și să aflăm ce este ruralul pentru ei, ce înseamnă pentru ei satul natal și ce și-ar dori să facă pentru el. După ce formăm un grup consistent ne organizăm și mergem să le cunoaștem satele, locurile acestea de care ei sunt legați. De exemplu stăm la un pahar de vorbă și planificăm pentru weekend o excursie în care Ionuț/Maria/Gigi ne duc la ei la țară și ne arată locuri și oameni. Ne întoarcem cu povești frumoase pe care le dăruim și altora. Ne întoarcem mai împliniți.
Tu ai o țară? Ești în București? Hai să stăm de vorbă și să ne povestești. Suntem oameni faini, vorbăreți și puși pe treabă. Suntem abia la început, dar avem multe idei și știm să le punem în practică, we have what it takes. Avem un grup de meetup unde vom organiza aceste întâlniri, ăsta e lucrul cel mai important. Apoi mai avem un grup de facebook pentru fani și o pagină unde vei putea urmări evoluția acestui proiect. Ia-ți prietenii și haideți cu noi în această frumoasă călătorie prin satele României, vă garantez că vor ieși o groază de lucruri bune de aici.
Abonează-te la Călătorul Claudiu
Vei primi pe email cele mai noi călătorii publicate aici
Abonare