E cald și bine în Varșovia, e cum nu mă așteptam să fie. E o toamnă perfectă, colorată, scăldată de soare. E o toamnă curată, dar asta cred că se datorează faptului că polonezii au grijă de ea cum trebuie. Ieri când am ajuns proprietara apartamentului unde stau m-a întâmpinat cu „the weather was so awful before you came, almost 20 days of rain and cold. Welcome!”. Azi a fost minunat, sper să fie așa toată săptămâna.

Mi-am încropit de dimineață un mic dejun copios, apoi am luat-o ușor la pas prin orașul ăsta. Ceea ce a pornit ca o plimbare până la ceva parc din partea nordică a orașului s-a transformat într-o excursie de-o zi de aproximativ 20km. Plimbarea a fost super bună din punct de vedere tehnic datorită unor încălțări Skechers luate din Brașov acum câteva săptămâni. Le super recomand celor mergăreți ca mine, ușurează foarte mult plăcerea mersului pe jos.

Am trecut prin multe parcuri, pe multe străzi și pe lângă… multe clădiri. Lucruri ordonate, curate, aerisite, îngrijite. Nu știu cât din asta se datorează reconstrucției Varșoviei de după al doilea război mondial, când Hitler a ordonat distrugerea totală supărat fiind pe revolta locuitorilor. Peste 80% din oraș a fost distrus. Dar apoi polonezii s-au pus singuri pe treabă și treabă bună au făcut. Am impresia că autoritățile românești așteaptă cutremurul ca să se apuce de treabă în București.

Am trecut prin tot felul de zone, de la periferie spre centrele vechi și nou. N-am văzut încă blocurile comuniste, gri și urâte pe care le așteptam, dar o să mai fiu atent zilele astea. Sunt ceva blocuri care aduc cu ale noastre, dar s-au adus îmbunătățiri estetice și funcționale, ca să nu mai zic de fața și spatele blocului foarte verzi portocalii și bine puse la punct.

Am mâncat coaste într-un loc la fel de clasic ca ieri și am băut bere peste tot. Spre seară am dat de-un afiș cu „CHOPIN CONCERT TONIGHT!!!” și m-am dus. Un italian vrednic a dat din clape așa cum trebuia. Era totodată și un bun actor pe fața căruia puteai citi ce fel de dispoziție avea compozitorul în timp ce a compus bucata respectivă. Mi-am adus aminte de ce ne spunea Ștefana la cursurile de teatru, că nu trebuie învățată piesa mot-a-mot, ci lăsată să se îmbine cu felul nostru de a fi și cu emoțiile pe care le resimțim în pielea personajului fiind.

Înainte de concert a avut un mic discurs în care ne-a îndrumat să lăsăm muzica emoțională a lui Chopin să ne deschidă gândurile și inima. Cică să „let go of whatever is blocked in your life”. M-am tot gândit la asta în timpul concertului. Adevărul e că toată viața acumulăm frustrări, frici și tot felul de alte supărări mai mici sau mai mari, dar extrem de rar sau niciodată nu lucrăm asupra lor ca să le scoatem afară. Discuții dubioase cu părinții, momente tensionate cu consoarta, colegi de muncă mai mult sau mai puțin dubioși, politicieni corupți, vecini absurzi. În noi tot intră lucruri care nu mai ies niciodată. Fugim dacă auzim de psiholog, ne închidem în noi în loc să discutăm despre ce ne apasă, învinovățim în loc să ne analizăm viciile. All in, nothing out – e o rețetă a decăderii interioare.

A fost bun concertul din Chopin, despre care nu știu câți știați că era polonez la origini. Și nu știu cât știați despre elevul preferat al lui Chopin, Carl Filtsch, care era român din Sebeș. Am avut ocazia să aflu povestea acestui mic geniu la un eveniment organizat în București acum câteva luni de Brigitte Drodtloff, care a mers pe urmele copilului minune din Ardeal și s-a documentat ani în șir. V-o recomand cu căldură.

Mâine începe conferința tehnică pentru care mă aflu în primul rând aici. Vom vedea dacă voi avea ceva de scris despre asta. Până una-alta viața e frumoasă, Varșovia e ceva ce noi n-o să avem decât peste vreo 20-30 de ani, iar eu mă duc la somn pe melodia asta auzită azi la Podwale 25: