Primul lucru pe care-l fac când mă întorc de pe undeva e să mă întind pe canapea și să mă minunez că nimic rău nu mi s-a întâmplat, că totul a ieșit bine. Sentimentul bun mă lovește din momentul în care intru pe ușă: fiecare textură e cunoscută la atingere, fiecare zgomot, scârțâit sau bușitură sunt familiare, fiecare ungher e parcă întors spre tine și se bucură că ai ajuns. De multe ori sentimentul bun mă lovește acolo în pragul ușii, e un soi de bucurie pe care am început s-o recunosc destul de recent. Nu contează că e 1 noaptea și mâine la 6 mă trezesc, important e că azi și ieri au fost zile bune.

E prima dată, cred, când n-am mai scris de-o lună întreagă. În schimb am trăit și-am acumulat, sunt o groază de lucruri de povestit. Am fost câteva zile prin Mehedinți cu cortul, într-o zi la Piatra-Olt să prestez muncă într-o comunitate de rromi, am fost la Iași cu trenul, am hălăduit vreo 2 săptămâni prin Europa, am fost iar la Cluj, am experimentat mocirla de la Electric Castle, am rătăcit prin munții Gurghiului cu un grup nou de oameni, am căutat și găsit un apartament de două camere în care o să mă mut luna asta. N-a mai rămas deloc timp pentru scris, abia dacă am apucat să dorm. În mod previzibil oboseala m-a cam prins și am nevoie urgentă de odihnă. Cu greu am reușit să mă hotărăsc să fac asta, dar weekendul următor nu mai plec nicăieri – șoc și groază. O să mă încui în casă și nu ies orice-ar fi, o experiență complet nouă.

Am gârlă de fotografii din toate locurile, însă n-am apucat să aranjez nimic. Revin în forță.