Zilele trecute mi-am adus aminte de Fundata, locul pe care l-am descoperit odată şi pe care-l revăd mereu cu plăcere. Şi-am zis că dacă tot nu aveam cine ştie ce planuri pentru weekend-ul ăsta, de ce să nu dau o tură până acolo să trag un pui de somn deasupra lumii? Mi-am luat consoarta (mai cu vorbă bună, mai cu împins de la spate) şi-am întins-o la drum prin Piteşti/Rucăr etc către Fundata. Drumul ăsta e frumos de obicei, dar toamna e şi mai frumos dacă n-ai ghinion de ceaţă (eu am avut ghinion când am mers toamna). Ţi-l recomand cu mare căldură.

Ajunşi acolo am lăsat neinspirat maşina într-o pantă (m-am chinuit oleacă s-o scot de acolo) şi am urcat un deal mic unde m-am gândit eu că ar fi frumos de pus un cort. N-am plănuit nicio expediţie sau traseu, pur şi simplu să urcăm acolo, să dormim şi să plecăm a doua zi spre casă. Am urcat circa 20 min, dar a fost cât-pe-aci să ne prindă ploaia. Am grăbit pasul, am întins ţac-pac cortul într-un loc pe care l-am călcat pentru prima dată acum vreo doi ani şi aia a fost. Bune corturile astea moderne, nu ştiu ce făceau înaintaşii noştri fără ele…

Am mâncat, a venit noaptea, a plouat niţel, au trecut peste noi nişte lupi-de-ceaţă şi-am adormit. Noaptea m-am trezit brusc părându-mi-se că auz zgomote la copacul unde urcasem mâncarea. Am ieşit afară, am tras nişte chiote… nu era nimic, poate numai’ imaginaţia mea. În schimb era super lumină de la un rest de lună plină. Satul se vedea frumos de acolo de sus, pădurea era doar o siluetă adormită şi aerul parcă te strângea un pic de piele – asta am simţit-o după un minut/două când mi-am dat seama că eram numai într-un maiou şi nişte pantaloni scurţi. Am intrat înapoi re-descoperind „mamăă, ce bine-i în cortul ăstaaaa”. Zdup în sacul de dormit şi am aţipit la loc că n-aveai cum, era prea bun aerul acela şi prea bine şi cozy acolo în cei aproape 2 metri pătraţi fundamentali.

Dimineaţa a mai plouat mărunt peste noi până ne-am trezit. Până am plecat noi a dat şi soarele să ne de-zburlească oleacă. Ne-am împachetat în maşină şi vrrrrum spre Predeal. Acolo am mers la Cabana Vânătorilor unde am mâncat bine şi frumos; între timp se mai luminase şi cerul şi albastrul ăla autentic dădea atât de bine peste verdele acela de lângă foişoare…

Apoi i-am dat spre casă, adică am făcut un scurt pelerinaj pe Valea Prahovei, bară la bară. Am trecut de localităţile cu pricina şi-am făcut până acasă vreo 3 ore jumate. Am mers bine pe drum, dar am pierdut mult timp acolo prin Predeal/Azuga/Sinaia etc; asta e. Totul a meritat oricum, a fost bine la cort, a fost frumos la Fundata, am mâncat bine la Cabana Vânătorilor… ce să mai vrei?

Ca să închei: ieşi afară din casă că acuş se termină vara!