Zilele trecute m-am trezit pe cap cu o zi la dispoziție, de dimineață până seară. Pentru că nu mai fusesem de prea mult timp într-o expediție pe coclauri, mi-am spus că asta este ocazia perfectă. Aveam deja în minte un plan din seria celor pe care le fac atunci când nu pot ajunge în sânul naturii, așa că totul era deja pus la punct când m-am hotărât să plec la drum.

De unde izvorăște râul Buzău?

Din copilărie aveam o curiozitate pe cât de simplă, pe atât de greu de satisfăcut la școală: de unde izvorăște râul Buzău? Râul ăla care rupe poduri atunci când se supără și care acoperă de apă o vale întreagă - când iese el din pământ, de unde iese și cum?

Dacă o să cauți prin cărți, probabil o să dai de informația cum că Buzăul izvorăște din zona Munților Ciucaș. Dacă o să cauți pe internet, probabil o să găsești că Buzăul izvorăște de undeva de sub o culme a Munților Tătarului. Bun, dar asta tot nu mă mulțumea - de unde izvorăște EXACT râul Buzău, unde iese din pământ? Mi-a propus așadar să aflu și să pun mâna pe acel loc!

Studiasem mult timp câteva hărți ale zonei și aveam o arie despre care credeam că ar trebui să găzduiască izvorul Buzăului. Zona respectivă era undeva în partea nordică a culmii Tătarului, între Poiana Stânii de pe valea Telejenelului și Vama Buzăului, într-o pădure destul de deasă de la granița județului Prahova cu județul Brașov.

Am pornit din București și am ajuns în Valea Stânii în jur de ora 12, destul de târziu. Se ajunge acolo pe un drum forestier care pornește în dreapta din DN1A care duce la Cheia. Am lăsat mașina lângă indicatorul care zice că ai două posibilități: ori o iei în stânga spre culmea Zăganu, ori în dreapta spre pasul Boncuța. Mi-am adus aminte cu nostalgie de călătoria pe care o făcusem acum câțiva ani pe primul traseu, cel spre culmea Zăganului prin Cheile Văii Stânii - un traseu absolut fenomenal și plin de peripeții. Poți citi cele două articole care detaliază acea expediție:

• Expediție pe Culmea Tătarului
• Expediție pe culmea Zăganu

Stânga: 4h până la Cabana Ciucaș. Dreapta: 40m până în pasul Boncuța

Am luat-o așadar în dreapta, spre pasul Boncuța, până la care nu erau decât vreo 40 de minute. Am mers pe un drum forestier printr-o pădure deasă și atât de răcoroasă că aproape-mi înghețau urechile. Am ajuns în culme, în pasul Boncuța, apoi am făcut dreapta înspre Culmea Tătarului. Aveam să urc cam 20 de minute, după care trebuia să caut de unde izvorăște Buzăul, dom’le.

Culmea Zăganu văzută din Valea Stânii

După ce am ajuns într-o poiană, urma să cobor într-o vale pentru a căuta comoara, dar cu greu m-am desprins de o zonă cu frăguțe delicioase. Am mormăit vreun sfert de oră îndopându-mă ca un urs, după care am început bălăureala prin pădure. Am dat de valea cu pricina, una destul de abruptă, dar niciun fir de apă - semn că pe acolo trecea apa doar când ploua. Am căutat un loc pentru a coborî. La un moment dat am auzit prin pădurea deasă susurul apei, primul susur al Buzăului. Plin de adrenalină, m-am lăsat în jos ca un urs fugărit de câinii ciobănești. N-am apreciat bine panta văii, așa că ultimii metri i-am făcut târâș, prin alunecare, aterizând fix între niște stânci. Aventura se putea sfârși destul de neplăcut în acel moment, dar m-am bucurat că totul decursese cu bine.

Mă trezisem val-vârtej fix într-un pârâiaș mic care curgea timid printr-o vale furioasă. Acel pârâiaș era fix râul Buzău, care la începuturile sale poartă denumirea locală de Pârâul Fetei. M-am odihnit câteva clipe, am băut apă de la originile Buzăului, am luat câteva pietre drept amintire și am ieșit din acea vale tot ca ursul: mormăind și îndopându-mă cu frăguțe.

Frăguțe

Lângă drumul de căruță care urca spre Culmea Tătarului mi-am scos ce aveam prin ghiozdan de mâncat, nesăturându-mă de priveliștea pe care o aveam în față. Eram atât de entuziasmat încât îmi venea să o iau la sănătoasa prin poienile din depărtare. Mă gândeam cum ai putea să-ți dorești ceva fundamental diferit de la viață în afară de munții ăștia, de pădurile astea răcoroase, de norii ăștia ca niște balauri? Suntem niște ființe tare haioase noi, oamenii, tot căutând în viață lucruri care sunt chiar sub nasul nostru.

Vama Buzăului

Vama Buzăului și cascada Urlătoarea

Am coborât de la izvoarele Buzăului în pasul Boncuța, înapoi pe drumul forestier care ducea în Valea Stânii. Drumul părea destul de bun pe acea porțiune, așa că n-am ezitat în a considera că și continuarea lui spre Vama Buzăului ar putea fi la fel, dacă nu chiar mai bună. Mare greșeală am făcut, aveam să descopăr mai încolo…

Am ajuns la mașină, m-am conversat cu un câine frumos care o păzea cât fusesem eu plecat și am pornit ușor pe drumul forestier spre Vama Buzăului. Până în pasul Boncuța a fost perfect. Din culme o porțiune a avut câte-o groapă ici și colo, dar nimic de speriat. Apoi gropile au început să se adâncească și drumul să se transforme într-un monstru. Nu mai era cale de întors, dar nu scoteam asta de pe listă în cazul în care drumul s-ar fi înfundat. Mi-am bătut un pic obrazul că nu mă documentasem mai bine înainte, dar și rămăsesem impresionat că reușisem să trec cu Dacia mea Sandero prin porțiunile alea.

Cu chiu cu vai am străbătut drumul până-n apropiere de o intersecție cu un drum care avea să mă ducă în Vama Buzăului. Eram super bucuros că o dovedisem și pe asta, făcându-mi promisiunea să nu ma fac de-astea în viitor. Când să intru în intersecție mi-a căzut fața - drumul era complet rupt, luat de râul Strâmbul, afluent al Buzăului. Îmi venea să plâng, eram la câțiva metri de drumul spre Vama Buzăului și descopeream tocmai aici că n-am nicio șansă să trec. Perspectiva de a mă întoarce pe unde ajunsesem acolo mă îngrozea.

Drum rupt Vama Buzăului

M-am apucat să investighez un pic zona până când am dat un pic mai jos de o trecere prin gârlă. Probabil pe acolo treceau căruțele și eventual mașinile cu tracțiune integrală, în niciun caz o Dacia Sandero pârlită care mă lăsa în drum cum dădea de niște noroi. M-am uitat îndelung la porțiunea aia de gârlă, nereușind să mă hotărăsc dacă să mă bag în ea sau nu. Partea bună era că îmi putea continua memorabila călătorie fără să parcurg drumul înapoi. Partea rea era că exista riscl să rămân acolo în gârlă, ceea ce era destul de grav - nu mai trecusem niciodată pe așa porțiune și nu știam la ce să mă aștept. Teoretic piatra aia din gârlă părea solidă, dar roțile mele din față cedaseră la o simplă zonă umedă, așa că nu eram convins că o pot scoate la lumină. Mi-am dat încălțările jos și am traversat de câteva ori gârla ca să-mi dau seama de textură, de cum erau poziționate pietrele și care se mișcau au ba.

Mă hotărâsem să încerc să fac nebunia, asumându-mi riscul de a face cea mai tâmpită chestie din viața mea. Chiar când mă încălțam cu hotărâre, a apărut în zonă o mașină de teren care voia să treacă fix pe porțiunea respectivă. Am mulțumit Universului și am intrat în vorbă cu dom’ șofer, un pădurar de prin Brașov. Am discutat cu el să mă asiste la trecere și să mă scoată de acolo de urechi la nevoie. A fost de acord.

Am trecut prin gârlă încurajat de asistență și fără emoții, dovadă că panica era mai mult în capul meu decât în gârlă. Mașina s-a descurcat bine, pietrele au stat pe loc și am ieșit în partea cealaltă fără să fie nevoie de ajutor. Nici nu vă închipuiți cât eram de bucuros că nu eram nevoit să o iau înapoi pe unde venisem și că puteam să-mi continui drumul spre plaiurile minunate de pe malurile Buzăului (care acum devenise un râu în toată regula, ajutat de afluenții săi mai mari sau mai mici).

Spre cascada Urlătoarea din Vama Buzăului

Locurile din comuna Vama Buzăului sunt absolut fascinate. Îmi dorisem să ajung pe acolo de mult timp, însă nu avusesem niciodată ocazia. Am mers încet, zgâind ochii încoace și încolo. Mi s-a părut o ocazie bună să trec și pe la Cascada Urlătoarea, care era în drum. Zona este parcă ruptă din basme, foarte curată, amenajată cu câteva băncuțe de lemn și coșuri de gunoi care aparent chiar sunt folosite. Cascadă e mult spus pentru Urlătoarea Vămii Buzăului, dar asta nu o face mai puțin frumoasă. Zeci de izvorașe ieșind din munte străbat un con de rocă roșiatică, dând un iz de ireal întregii zone. Ca-n basme!

Cascada Urlătoarea din Vama buzăului

Pe drumul spre Brașov am traversat mai multe sate din comuna Vama Buzăului și am rămas impresionat. Totul părea curat, ordonat și bine pus la punct - cineva chiar își face treaba prin porțiunea asta de țară.

Tunelul Teliu

Drumul avea să mă ducă spre Brașov, apoi iar DN 1A spre Cheia care să mă scoată dincolo de munți, spre București. Dar până acolo mai aveam ceva de văzut, un loc pe lângă care trecusem de atât de multe ori, dar la care nu mă oprisem niciodată.

Dacă vă întreb care este cel mai lung tunel feroviar din România, sunt sigur că puțini o să știți că treceți pe deasupra lui de fiecare dată când mergeți de la Buzău la Brașov pe DN10: se află între Teliu (județul Brașov) și Întorsura Buzăului (județul Covasna). Tunelul măsoară nu mai puțin de 4,37km și are o istorie impresionantă, iată care e povestea pe scurt:

Tunelul a fost construit între 1924 și 1929 și făcea parte dintr-un proiect mai amplu, care urmărea conectarea mai rapidă a Dobrogei cu Brașovul printr-o linie de cale ferată care trecea pe valea Buzăului. Înspre Buzău exista încă din 1909 o linie ferată până la Nehoiașu, iar constructorii urmăreau legarea acesteia cu o cale ferată venind dinspre Hărman prin Întorsura Buzăului. Tunelul Teliu a fost realizat în 1929 de către o firmă germană, calea ferată fiind inaugurată oficial la 25 iunie 1931. Al doilea război mondial a pus cruce grandiosului proiect, care este mort inclusiv azi. Mai mult, viiturile din 2018 au distrus podul din localitatea Bădila, pe care trecea calea ferată ce ajunge în tunelul Teliu. De atunci niciun tren nu mai trece pe aici…

Tunelul Teliu

Este tot o poveste tristă, tipic românească, despre planuri niciodată reluate, despre delăsare și ignoranță. O cale ferată zdravănă ar conecta mai bine Transilvania cu Întorsura Buzăului (o zonă cu un incredibil potențial turistic) și mai departe cu Valea Buzăului. Se vehiculează că podul de la Bădila ar putea fi reparat. Să nu uităm însă că vorbim de CFR, unde lucrurile funcționează mai prost decât acum un secol.

Tunelul Teliu pe Google Maps

Concluzie

Am terminat excursia cu o dorință de a explora mai mult zona Vama Buzăului, dar și cu un gust amar cauzat de nepăsarea statului român față de potențialul plaiurilor noastre. Nici nu știu dacă modernizarea infrastructurii ar face bine zonei respective sau mai degrabă ar avea un efect negativ fără măsuri de a proteja mediul. Aceasta este dilema unei țări atunci când cetățenii nu sunt implicați în guvernarea comunelor și județelor lor.

Până la vremuri românești mai bune, nimic nu ne oprește din a bate la picior aceste meleaguri incredibile. Puneți-vă bocancii, luați o pelerină la voi și hai, pe coclauri!