Cândva prin 1908, o agenție de sport și turism din Paris lansează o provocare nemaivăzută: acela care va parcurge pe jos 100.000km în jurul globului va primi câte un franc pentru fiecare km. În banii noștri de azi ar însemna cam jumătate de milion de euro. Nu-i de colea.

Provocarea a stârnit instant interesul aventurierilor de pretutindeni. Printre ei și un grup de români, studenți în orașul în care se întâmpla minunea: Dumitru Dan şi Paul Pîrvu, studenţi la geografie, și Gheoghe Negreanu şi Alexandru Pascu, care studiau la Conservatorul parizian. Și-au propus să intre în competiția formată din peste 200 de astfel de grupuri.

Au fost aleși.

Urmau să parcurgă 100.000km în șase ani încălțați cu opinci și îmbrăcați în costum național. Pentru asta cei patru se pregătesc doi ani în România pentru fenomenala expediție. Pentru că trebuiau să se auto-susțină pe tot parcursul călătoriei, se apucă să învețe cântece și dansuri populare românești pentru a câștiga bani din reprezentații.

Câteva publicații online refac itinerariul temerarilor români, astfel încât ne putem da seama de amploarea proiectului. Ceea ce părea un act de curaj nebunesc al unor tineri energici și pregătiți s-a transformat într-o triplă tragedie: Pascu moare în India intoxicat cu opiu, Negreanu cade într-o prăpastie în munții Chinei, iar Pârvu în Statele Unite dintr-o infecție și o amputare nereușită ale ambelor picioare. Dumitru Dan rămâne singurul care continuă călătoria. Pe când mai avea 4000 km este nevoit să întrerupă călătoria din cauza izbucnirii primului război mondial; avea să o reia în 1923, când o și termină, înmânându-i-se cu fast titlul de campion mondial și banii (care după război nu mai însemnau mare lucru).

Pe parcursul călătoriei în jurul lumii, Dumitru Dan a folosit 497 de perechi de încălţări, 28 de costume naţionale şi a vizitat peste 1.500 de oraşe mari din 74 de ţări ale lumii. După călătorie este profesor de Geografie și invitat la diverse conferințe unde vorbește despre călătoria sa. Despre ultimii ani ai călătorului, fiica sa Steliana Sârbescu povesteşte:

Tata a rămas la Buzău, pentru că el avea stabilite aici prietenii dinainte să înceapă expediţia. Eu eram stabilită aici, la Beceni (comuna Beceni, judeţul Buzău), şi a venit şi el cu mama după ce au vândut casa, dar nu le-a plăcut. S-au întors la Buzău după vreo doi ani. Au făcut un memoriu către Elena Ceaușescu pentru a primi o casă. A venit o comisie ca să vadă care sunt condițiile, dacă sunt îndreptățiți să ceară casă și au văzut că eu aveam deja patru copii și mama și tata stăteau într-o căsuță cu pământ pe jos. Le-a aprobat cererea și le-a dat o garsonieră cu chirie. Acolo a şi murit, la 90 de ani.

Este înmormântat în Cimitirul Eroilor din Buzău, iar mormântul său a fost refăcut abia în 2017. Am repovestit pe scurt istoria celui pe care eu îl consider de-acum unul din buzoienii de vază ai meleagurilor mele natale. Vă recomand să citiți în întregime articolele care descriu pe larg expediția lui Dan Dumitru și viața sa de după această mare încercare pe care a dus-o la capăt.

• Aventura celor patru români reconstituită de Gazeta Sporturilor
• Călătoria fabuloasă a lui Dumitru Dan în Historia
• Fabuloasa călătorie în jurul lumii a lui Dumitru Dan, globe-trotter-ul în opinci care a intrat în Cartea Recordurilor în Adevărul

În 2019 haideți să săpăm mai mult după poveștile românilor care și-au propus și au dus la îndeplinire inițiative ce ne-au pus țara pe primele pagini ale ziarelor lumii. Să le repovestim mai departe istoria și, mai ales, să le urmăm exemplul. La mulți ani, să trecem la treabă!