Nu e nicio noutate că și pentru mine Crăciun înseamnă acasă, la Buzău. Pe lângă faptul că merg la părinți și rude, am iar și iar ocazia de a explora plaiurile din Masivul Ivănețu, acest pinten montan care pătrunde din Munții Buzăului în Subcarpații de Curbură. Probabil că nu vă mai amintiți de la Geografie prea multe detalii despre pintenul Ivănețu, dar hei, de-asta sunt eu aici, să vă aduc aminte de asta.

Pe Valea Slănicului, de la Lopătari în sus, încep peisaje de care nu multă lume știe. Am copilărit în preajma lor și mă întorc de fiecare dată cu entuziasmul unui călător care n-a mai fost prin partea locului. De Crăciunul ăsta ne-am vizitat bunicile de la Ploștina și ne-am delectat cu bunătățurile de acasă (mai ales după o bună perioadă de post).

A doua zi de Crăciun am fost la Biserică în satul Terca (loc unde eu nu mai fusesem), prilej de a observa casele satului, multe din ele părăsite, degradate, uitate. La fel ca-n Ploștina, unele din ele au fost pețite de potențiali cumpărători, dar în zadar. Proprietarii ori n-au vrut să le vândă, ori s-au lăcomit la preț, fapt pentru care multe din ele vor ajunge una cu pământul în anii ce vor veni și trece peste ele. Am mai scris despre asta pe blogul personal.

Mi-ar plăcea să existe o inițiativă pentru astfel de case din zona comunei Lopătari, prin care ele să fie restaurate și puse la dispoziția turiștilor. Însă sunt conștient de principala barieră: proprietarii și lipsa de acte de proprietate. Birocrația complicată, legile întortocheate, dar mai ales neînțelegerea oportunității de către proprietari fac ca astfel de case să se ruineze pentru totdeauna. Până atunci le putem admira în călătoriile noastre prin această parte a județului Buzău, urmând să le povestim copiilor și nepoților noștri:

Au fost odată case frumoase, case vii făcute de mâna strămoșilor. Acum ele nu mai sunt, dar vor trăi veșnic în amintirea noastră