Pandemia de coronavirus ne ține prin case în această perioadă, un motiv de maximă frustrare pentru cei care erau obișnuiți să iasă des în natură, pe munți și văi, pe creste și dealuri molcome. Mult și greu a fost, puțin mai este, în curând vom putea din nou să ne bucurăm de țara noastră frumoasă. Până atunci ne informăm, facem planuri și ne pregătim.

Cei care însă locuiesc la țară nu sunt atât de năpăstuiți. Este o diferență enormă între a locui într-un sat (mai ales de munte) și a locui la oraș. În sat chiar și un drum cu treabă până la magazin sau până la părinți poate fi o veritabilă excursie. În plus, poți face un ocoliș pe dealurile din apropiere, având drept scuză bifa de „exerciții fizice în apropierea domiciliului” de pe declarația care trebuie musai completată zilele astea.

Mutat fiind la țară încă de anul trecut (lucru pentru care sunt azi teribil de recunoscător), am beneficiat și eu de această opțiune, făcând o plimbare mai lungă pe dealurile din comunele Mânzălești și Lopătari din județul natal, Buzău. Am avut noroc de o vreme frumoasă, de un început timid de primăvară și o temperatură care te îmbia la mers pe jos.

Am plecat de la stația de autobuz de lângă Grunj, celebrul monument natural din Mânzălești (de fapt un con de cenușă vulcanică, nu de sare), și am urcat pieptiș prin pădurea de conifere de la marginea DJ 203K, parcurgând o porțiune din izlazul traversat de DJ 102F ce duce spre Chiliile și Cănești. Apoi am luat-o pe un drum forestier care traversează culmea Bumbarului, un deal prelung pe care-l văd zilnic de pe fereastra casei și pe care l-am descoperit recent. După vreun km și jumătate am cotit dreapta pentru a parcurge toată culmea - o veritabilă creastă pe alocuri stâncoasă care oferă priveliști superbe cu plaiuri mânzăleștene și lopătărene. N-a durat mult și am dat pe dreapta de o superbă căprioară pe care am admirat-o cam un minut. Se speriase de apariția mea bruscă și-și căuta tacticoasă o scăpare de sub privirile mele. Din păcate n-am avut timp să o fotografiez, dar m-am bucurat că încă mai avem locuri unde ne putem întâlni spontan cu astfel de animale.

Din loc în loc pe creastă se găsesc cochilii fosilizate care formau demuuuult malurile vechii mări Tethys. Ai citit bine, cochilii și scoici pietrificate pe care le poți studia la orice pas, un lucru fantastic ce te duce cu gândul milioane de ani în urmă și te provoacă să-ți imaginezi cum arătau aceste plaiuri buzoiene în acele timpuri. Zona este plină de astfel de lucruri interesante, îl poți urmări pe Răzvan de la Ținutul Buzăului explicând câte ceva despre marea Tethys aici.

După vreo oră de mers ajung în vârful dealului Bumbaru, care nu are decât vreo 750m altitudine, dar unde petrec vreo oră și ceva minunându-mă de priveliștile oferite de comunele Lopătari și Bisoca. Odată aflat aici, nu ai cum să nu șezi binișor, să respiri aerul tare de munte venit direct din Masivurile Penteleu și Ivănețu. Undeva ascunsă după un deal am găsit o casă veche, părăsită și probabil folosită doar vara ca odaie. Cine-o fi trăit aici și cum? Cum și-or fi petrecut acei oameni verile și iernile aici?

De aici îmi continui drumul pe culme în jos, având în plan să cobor prin cătunul Săreni, să trec apa Slănicului și să mă îndrept către Munții de Sare, alt loc fascinant din nordul județului Buzău. Înainte de asta stau și privesc cu amărăciune cum niște cetățeni incendiază un ditamai dealul, o practică urâtă de a curăța pășunile. Mare păcat că se procedează așa, am scris despre asta pe blogul personal aici.

Un pic mai jos un vulpoi traversează un deal, nestânjenit de gură-cască ce n-are altă treabă mai bună decât să-i deranjeze traseul către vreo gospodărie. După ce s-a furișat agale, am stat într-o poiană să admir dealurile din jur care începuseră deja să înverzească. Faine locuri!

La coborâre spre satul Săreni dau de 2 căsuțe țărănești folosite tot așa, vara, de către localnici din zonă. Lângă una din ele am apucat câteva secunde să văd o șopârlă grosolană cu burta cam maro și spatele verde, una cum n-am mai văzut până atunci! Nici pe ea n-am apucat s-o fotografiez, dar poate că-i mai bine așa: dacă vreți s-o vedeți n-aveți decât să o căutați aici :)

Deja Munții de Sare se apropie tot mai mult, așa că îmi grăbesc coborârea. Trec prin Săreni, dau bună ziua unor oameni care dereticau pe lângă case, traversez râul Slănic, iar după podul de pe DJ203K (un drum județean neîntreținut și uitat de lume) intru pe valea unui mic râu sărat dintre două maluri unde sarea iese la suprafață. Am parcurs această vale căscând gura la tot felul de forme ciudate ale pietrelor, la conglomeratele de sare de pretutindeni, la firișorul de apă roșiatic ce curge domol la vale. Un loc foarte interesant unde poți petrece ore studiind tot ce întâlnești în cale.

După aproape 10km parcurși, părăsesc valea abruptă a râului sărat și îmi croiesc cu greu drum spre Platoul Meledic, unde aveam iar să găsesc priveliști faine. Soarele se apropia de apus, așa că am zăbovit puțin și aici, minunându-mă de ce pot oferi comunele astea din bazinul superior al Slănicului buzoian. De aproape 30 de ani le bat la pas și nu cred că am să mă plictisesc vreodată, atât de multe lucruri poți vedea, studia și experimenta aici!

Sus pe platou, aproape de lacul Meledic, cineva a rașchetat un deal pentru a crea acces la 2 căsuțe nou construite lângă un lac mai mic. Nu cred că a fost oportună această lucrare, arată destul de urât mușcătura de deal, poate cu timpul natura va acoperi rana creată și locul va arăta așa cum arăta înainte ca omul să-și facă simțită prezența atât de brutal.

Trec și pe dealul unde în mod normal ar fi trebuit să găsesc un falnic castel început aici acum un secol. Din păcate ghinionul plaiurilor buzoiene și-a făcut simțită prezența și aici, lucrările de la castel fiind anulate definitiv de izbucnirea primului război mondial. Puteți afla trista poveste a castelului care n-a fost să fie în această înregistrare video făcută de cei de la Ținutul Buzăului cu un localnic al cărui bunic a lucrat la castel. Acum nu mai găsești aici decât puține rămășițe de ziduri, totul fiind distrus și furat de către oamenii din zonă. Din păcate acest popor nu a fost inspirat să păstreze un lucru fain început aici și l-au pus la pământ. Acum urmașii lor trag ponoasele unei zone cu infrastructură la pământ în curs de depopulare. Oare dacă acest castel s-ar fi finalizat, ar fi atras dezvoltarea drumului județean și a căii ferate începute odinioară pe Valea Slănicului? Nu vom știi niciodată pentru că suportăm blestemele celor care au construit aici și care n-au mai apucat să-și vadă opera terminată.

Cobor de pe Platoul Meledic bucuros de priveliștile cu care mi-am scăldat ochii, dar și cu un pic de amărăciune în suflet - recunosc. Povestea Castelului neterminat este foarte tristă, dar și mai trist este numărul gunoaielor văzute pe traseu. Incredibil de multe gunoaie în locuri unde nu te-ai aștepta să vezi asta. Mare păcat că nu știm să prețuim și să păstrăm zonele astea frumoase! Mare păcat că autoritățile nu știu să conceapă și să concretizeze o viziune sustenabilă care să dezvolte frumos zona, care să educe locutorii în spiritul unor bune practici de conviețuire în sânul acestei darnice naturi care ne ține aici în brațe.

Cobor către Grunj, punctul de plecare pentru traseul de azi, închizând un circuit surprinzător care se poate face în doar câteva ore. Dacă nu ai explorat până acum zona Mânzălești - Lopătari, hai să vezi ce ai pierdut! De fapt plantează sămânța acum și, după ce trece pandemia, hai să vezi ce am văzut și eu azi. Dacă vrei, te pot conduce fix pe unde am mers eu (traseul e pas cu pas pe Strava) și prin multe alte locuri fascinante ale Buzăului. Dă-mi doar de veste pe pagina de contact sau pe Facebook.

Lucrez momentan la un site care să te ajute să explorezi pe îndelete aceste locuri ascunse, pline de legendă ale județului Buzău - prinbuzau.ro. Am să dau de veste când e gata - hai #prinbuzău!