Valea Slănicului de Buzău
Valea Slănicului de Buzău este sora mai mică a Văii Buzăului, mai cunoscută publicului. Slănicul de Buzău este un afluent pe stânga al râului Buzău, de-a lungul căruia se întinde drumul județean 203K. Valea asta nu e cunoscută prea mult decât călătorilor mai aventuroși și mai curajoși, însă asta nu înseamnă că e mai puțin frumoasă. În ciuda drumului dezastruos de care edililor locali nu le-a păsat niciodată, poți ajunge în locuri care-ți încântă privirile și te fac să revii.
De-a lungul timpului am organizat mai multe călătorii în zona de nord a Văii Slănicului, prin comuna Lopătari din care mă trag și eu. Cu cazare la cort sau pe la localnici, turele au fost foarte faine și oamenii care au mers o dată s-au îndrăgostit de locuri și au revenit de mai multe ori. Pentru că marcajele, indicațiile sau punctele turistice lipsesc cu desăvârșire, promovarea locurilor stă numai în puterea noastră, a locuitorilor și a celor care ne tragem de prin acele locuri. Eu personal mi-am făcut o misiune din asta. În tot ce fac încerc să promovez locurile frumoase ale comunei Lopătari, o comoară de care se leagă singura șansă de supraviețuire a satelor și cătunelor din partea locului.
Valea Slănicului are o istorie lungă și multe povești. Una foarte frumoasă se leagă de castelul care s-a început cam în același timp cu Castelul Peleș undeva în zona Meledic, dar care n-a avut norocul să fie terminat sau menținut. În același timp existau planuri mărețe să se facă o cale ferată care să lege Buzăul de Lopătari pentru un acces mai ușor. N-a fost să fie, finanțările s-au oprit la un moment dat și totul s-a abandonat. Ce se construise din castel s-a distrus în noianul timpurilor și șansa Văii Slnăcului dusă a fost. Puteți afla mai mute detalii despre această poveste într-un scurt film făcut de cei de la Ținutul Buzăului în colaborare cu Digi World.
Și mai multe puteți afla din acest articol din Adevărul, din acest jurnal de tură scris de un călător prin Valea Slănicului sau din articolul lui Ioan Stonică după tura prin Masivul Ivănețu. Dar cel mai bine puteți cunoaște zona dacă mergeți cu mine în excursii acolo. Urmăriți acest blog dedicat călătoriilor și haideți prin tărâmul fascinant al Buzăului. Garantez că aveți ce vedea:
Abonează-te la Călătorul Claudiu
Vei primi pe email cele mai noi călătorii publicate aici
Abonare